viaţa e plină de flori

Florile au fost create înaintea noastră ca, atunci când vom deschide ochii din nefiinţă spre A FI, să ne umple viaţa de frumusseţe. Acum sunt multe feluri de flori: florile de câmp, florile iubirii, florile recunoştinţei, florile jertfei, flori de gând, spini, mărăcini ... toate au frumuseţea lor. Mie îmi plac florile şi am încercat să-mi umplu viaţa cu soiuri multe, atât cât mă pricep şi pot. ... Bine ai venit în lumea florilor mele!

miercuri, 7 martie 2012

editoriale 2012


Frumuseţea cea bună
Frumuseţea este sarea vieţii şi atunci când sarea este pusă cu măsură în bucatele gătite ea dă gustul cel bun. Fără frumos existenţa noastră ar fi plată, urâtă. Dar frumosul este frumos dacă este bun, iar Dumnezeu este Cel care ne vrea tuturor numai binele. Viaţa este frumoasă când are câte ceva din toate „ingredientele” bunătăţii. Chiar şi în prăjituri se pune puţină sare pentru armonia gustului. Dacă uităm de realităţile şi seriozităţile vieţii şi ne amestecăm doar cu dulceţuri, riscăm să pierdem gustul bunătăţii, … sau să ni se facă rău de atâta „bine”. Viaţa este frumoasă şi cu bucurie, cu veselie,  şi cu seriozitate, şi cu rugăciune, şi cu puţină asprime mai ales faţă de noi înşine şi doar în cele din urmă faţă de ceilalţi. Binele nu este totdeauna ceea ce ni se pare nouă a fi bine. Doar Dumnezeu ştie exact ce va fi fiind bine pentru noi, chiar dacă iniţial unele bunătăţi ni se par nouă greu de îndurat. Să ne dea Dumnezeu nu ceea ce vrem noi, ci ceea ce ştie El că este bine pentru noi!
Ramona ARONEASA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu