povestioare si poezii pentru copii ... si nu numai:))

O altă legendă a ouălor roşii

Mulţimea era strânsă pe marginea drumului prăfuit.  Nişte soldaţi urcau plictisiţi, cu privirea pierdută şi încinşi prea tare de soarele arzător, însoţind spre vârful dealului un om slab, ce purta doar câteva zdrenţe, o coroană pe cap şi o cruce mare de lemn. Era un osândit neobişnuit: nu trebuia dus cu forţa spre locul supliciului său, pentru că nu se împotrivea deloc. Ba mai mult, mergea singur ducându-şi crucea, mergea ca şi cum acesta era scopul lui, să urce dealul acela tocmai pentru a fi chinuit. Cu toate acestea mulţi îl loveau, îl scuipau, îl batjocoreau, câte un bici îi mai străpungea trupul cu o ură care se abătea asupa osânditului fără nicio noimă. Iarăşi cu toate acestea, el avea un chip senin, nu se vedea nicio urmă de ură, ori de răutate în felul în care îi privea pe cei care îi provocau atâta durere. Era un Osândit Neobişnuit!

-         Măria-Ta, pofteşte pe cruce! râdea un ostaş adresându-i- se  Osânditului.

-         Hai, că ţi-am pus şi coroana! îl batjocorea altul, în timp ce-i îndesa

Osânditului pe cap o cunună de spini care-i străpungea fruntea.

-         Ai spus că vei învia! Ha-ha-ha! Scapă-te întîi de Cruce! îi aruncă un altul după ce îl ridicară pe cruce în vârful dealului.

-         Vei învia când pietrele acestea se vor face ouă ... şi încă roşii! Ha- ha- ha! Na, ţine! spuse unul şi începu să arunce cu pietre în Osândit.

A treia zi de la această întâmplare pe dealul acela, unele dintre pietre se transformau în ouă roşii. Cei care treceau şi le găseau îşi aminteau cum fusese batjocorit Osânditul, cu pietrele aruncate de soldaţi. Toţi cei care vedeau această minune credeau cu adevărat că Osânditul era Hristos şi că a înviat. Ei strângeau ouăle roşii şi le mâncau la mesele lor cu fiorul Morţii şi Învierii Domnului. Iar urmaşii lor au învăţat să înroşească ei ouă, ca să-şi aducă aminte că dintr-un mormânt ferecat ca un ou Hristos a Înviat, ca noi să avem Viaţă Veşnică.

Ciocolata găinuşei

O găină mai moţată

A găsit o ciocolată.

Dă cu ciocul, o miroase,

Se învârte-n jurul ei,

Sare şi, bătând din aripi,

Se arunc-asupra ei:

-Asta ce-i? Asta ce-i?

Uite: în sfârşit cutează,

Găinuşa cea vitează,

Şi o gustă: „Măi să fie!

Ce mălai e-n farfurie!?!”

Ca şi vouă, dragii mei,

Ciocolata i-e pe plac.

Pân’ la urmă o mănâncă

Şi se urcă pe cuibar.

Stă o oră, stă şi două

Găinuşa să se ouă.

Se ridică în sfârşit!

Şi ce credeţi c-a găsit

Stăpâna când a cătat

În cuibarul minunat?

Sigur veţi râde pe dată:

Era-un ou ... de ciocolată!