viaţa e plină de flori

Florile au fost create înaintea noastră ca, atunci când vom deschide ochii din nefiinţă spre A FI, să ne umple viaţa de frumusseţe. Acum sunt multe feluri de flori: florile de câmp, florile iubirii, florile recunoştinţei, florile jertfei, flori de gând, spini, mărăcini ... toate au frumuseţea lor. Mie îmi plac florile şi am încercat să-mi umplu viaţa cu soiuri multe, atât cât mă pricep şi pot. ... Bine ai venit în lumea florilor mele!

duminică, 22 aprilie 2012

povestioare si poezii pentru copii ... si nu numai:))


Altfel despre crearea lumii
Când a fost făcută lumea, boboci, flori, copaci, vietăţi au venit la viaţă la cuvântul lui Dumnezeu. Era aşa de încântător să te trezeşti din haos cu o formă şi cu o culoare! Toate de pe faţa pământului erau foarte fericite că Dumnezeu hotărâse să le îmbrace şi să le grijească aşa de frumos. Dar singurul lucru care le lipsea în atâta frumuseţe şi bogăţie de feluri de viaţă era rostul lor. La început nu-şi pusese nicio vietate problema la ce foloseşte. Fiecare se bucura să vadă noua, frumoasa şi binecuvântata rânduială: luau viaţă sub mângâierea glasului dumnezeiesc, îşi clăteau faţa în lumină şi căldură, creşteau şi făceau roade. Dar rodul? Ce aveau de făcut cu rodul lor? Şi tocmai când aceasta devenise neliniştitor, au văzut o făptură nouă, cea mai frumoasă şi impresionantă vietate. Această vietate nu luase fiinţă, ca celelalte, doar sub puterea cuvântului dumnezeiesc. Asistaseră la crearea Făpturii de însele mâinile Creatorului, văzuseră că viaţa Făpturii vine din însăşi suflarea lui Dumnezeu şi înţeleseră că rostul lor este cumva legat de această nemaivăzută fiinţă. Iar când Dumnezeu a numit făptura Coroană a creaţiei Sale - Omul, toate vietăţile înţeleseră şi se bucurară că au un rost: acela de sluji omului. Aşa a fost dintru început: o mare bucurie se revărsă peste întreaga creaţie atunci când pricepu că rostul ei este să i se supună omului. Dar despre aceasta şi despre cum s-a schimbat aceasta vom vorbi altădată, dragii mei.


Rostul bobocilor 
Răsărit de dimineaţă
Îşi întinse dalba-i faţă
Spre o rază de lumină
Agăţată de-o tulpină.
-         Cine-s eu? Şi ce cat oare
Cu faţa mea către soare?
se-ntrebă de dimineaţă
Micul firicel de viaţă.
-         Tu eşti rod de viaţă nouă
Răsărit din gânduri două:
Să creşti mare, să rodeşti;
Omului să-i foloseşti.
îi răspunse din lumină
glas ce mirosea a smirnă.
-         Cine-i omul sau ce e?
Dacă spui că trebuie
Lui să îi fiu de folos?
-         Este chipul lui Hristos!
Lui să îi slujeşti frumos
Dacă vrei să-ţi împlineşti
Rostul pentru care eşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu