Ce este frumos?
„Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie!”. Vorba aceasta funcţionează ca un fel de proverb, o ştim toţi şi o folosim ca să justificăm o anumită variantă de frumos ori de urât aleasă de noi. Şi atunci am putea întreba ce este urâtul. De obicei numim ca fiind urâtă lipsa de armonie, dezordinea ... Însă, se pare că în arta postmodernă unele ca lipsa armoniei, dezordinea sunt „cap de afiş” în crearea operelor de artă, adică au devenit un alt fel de frumos. Sunt artişti care scot picătura de frumuseţe din urât. Trăim ghidându-ne după tot felul de standarde de frumuseţe impunse de ... nici nu se mai ştie de cine, dar, clar, impuse. Cine nu se înscrie în „trend” este „lipsit de calităţi estetice”. Şi tot aşa mergând înainte rămânem totuşi cu o nelămurire: ce este frumos? „M-am îmbrăcat cu adevărat frumos? Ceea ce creez este cu adevărat frumos, ori îmi place doar pentru că am creat eu? Eu sunt un om frumos sau nu?” De astfel de întrebări putem scăpa cu un singur răspuns, uşor şi greu în acelaşi timp! Dacă modul meu de a trăi, de a mă purta, de a crea este după asemănarea cu Dumnezeu atunci totul s-a rezolvat, toate sunt frumoase. Şi pentru a fi în asemănare cu Dumnezeu chiar şi modul nostru de a ne îmbrăca, de a ne decora casa şi viaţa, începutul şi sfârşitul fiecărei alegeri, fiecărei creaţii TREBUIE să fie în sfat cu El, în rugăciune, în făptuire bună, în credinţă, nădejde şi dragoste, căci acestea ne înscriu ele însele în frumuseţe, fără studii de estetică. Restul, chiar dacă nu ne raportăm în alegerile noastre la cel care este el însuşi urâţenia, la diavol, tot este urât, dacă trăim în părăsirea de Dumnezeu. Nu se poate altfel, căci El este şi creatorul şi chivernisitorul frumuseţii. El este Cel ce este însuşi frumuseţe, armonie, desăvârşire, şi chiar mult mai mult decât putem noi exprima în aceste cuvinte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu